Pe A. l-am cunoscut.. - de fapt, nu-l cunosc deloc..si cu cat ma apropii de a-l cunoste, cu cat imi e mai clar ca nu avem nimic in comun. Norocul nostru e ca ne despart 300 de km si ca nu e o persoana foarte vorbareata; daca era aici si vorbeam prea des, n-am mai fi vorbit deloc.
In fine, pe A. l-am cunoscut la mare - lucru ce da acestei povestiri un potential foarte mare, toate lucrurile bune mi se intampla la mare. Ascunsa sub un strat mai mult sau mai putin generos de bronz si fond de ten deja prea dechis constiinta mea si asa satula sa nu aibe niciun cuvant de spus isi tine sarcasmul uneori mult prea ascutit doar pentru ea si prefera sa nu-mi mai dea absolut nicio bataie de cap. Ne-a facut cunostiinta o prietena:
-Il vezi pe tipu' ala? E minor si virgin, rezolva asta.
Niciodata nu am inteles cum ar fi vrut ea sa-l fac sa implineasca 18 ani mai devreme - complexul meu de superioritate nu e atat de grav incat sa consider ca pot sa fac minuni. Am decis, deci, sa ma ocup de cealalta "problema" - cea de care aveam sanse sa ma ocup.
Am ajuns toti trei: eu, A. si constiinta despre care nu eram constienta ca ne urmareste - specific aici ca eram in prima noapte de mare, deci constiinta mea nu avusese timp inca sa-si dea seama ca nu e cazul sa intervina in ceea ce-mi priveste alegerile mai putin sau foarte putin decente - sub o barca. Ne-am sarutat; un sarut menit sa exprime cat mai clar o virginitate atat de apasatoare incat pentru un moment m-am temut ca ar putea fi contagirasa - de nimic nu ma tem mai mult decat de virginitate si notele de 10 cauzate de seri pierdute in casa sau teme scrise cu constiinciozitate. I-am spus atunci ca nu pot sa ma culc cu el, nu din prima seara si fara sa-l cunosc, ceea ce a fost o premiera pentru amandoi : el nu mai fusese refuzat in felul acesta si eu nu mai spusesem asa ceva nimanui. Ulterior, aceasta fraza a devenit un obicei mai mult sau mai putin prost. Ne-am despartit : eu m-am dus sa beau trei shot-uri de cozonac care m-au facut sa-mi dau seama ca-mi regretam decizia de a decide sa nu fac nimic, iar el a plecat in cort cu o persoana care probabil nu avea de gand sa refuze luarea unei virginitati din prima noapte.
Am regretat atunci si regret si acum decizia pe care am decis sa nu o iau, dar am avut grija sa ma revansez fara de el in fiecare seara in care am putut ajunge in unul dintre corturile noastre - unde mi-a desavarsit cu adevarat arta de a mima un orgasm cutremurato de mai multe ori la rand, nu era vina lui, doar ca voiam sa il fac sa se simta cu adevarat folositor.
Asta a fost prima ocazie ratata, pentru ce de-a doua nu am reusit sa ma revansez nici acum, aici intervine si antiteza: pe Q. il stiiam din Bucuresti, il vedeam ca pe un fel de A., dar la o varsta acceptabila si mult mai amuzant - nu e vina mea ca nimeni nu m-a avertizat in legatura cu el - desi lipsit de inocenta celui din urma, imi parea totusi genul de persoana moale si usor de manipulat care nu ma atrage decat prin faptul ca ma imi permite sa fac tot ce-mi trece prin cap.
Dupa ce, printr-o intamplare mai mult sau mai putin amuzanta am ajuns sa-i arat sanii in mijlocu unui bar tot la fel de mai mult sau mai putin aglomerat, a inceput sa-mi dea impresia unei persoane timide si care chiar ma place - din pacate, uneori dau impresia unei naivitati iesite din comun, asta adaugata faptului ca bausem putin mai mult peste capacitatea mea de a face fata impresiilor exterioare si faptului ca incercam sa analizez la o viteza mult mai mica decat actuala lor intamplare faptele care aveam nevoie sa cred ca se intampla in jurul meu.
Precizez aici ca cele sapte feluri de bauturi spirtoase pe care le amestecasem, nisipul, marea, muzica si faptul ca incercam sa fac pe "la femme fatale" nu m-au ajutat deloc sa tin minte cum au decurs lucrurile cu exactitate, iar cele 6 luni care s-au scurs de atunci au reusit sa faca golurile din memoria mea sa se adanceasca si mai mult - oricum tin minte numai ceea ce vreau.
L-am refuzat, l-am respins ai apoi m-am dus la el - exact asa cum mi-a spus mama ca trebuie tratat un baiat, desi in seara aia am uitat sa-mi amintesc ca nu mi-a spus niciodata sa le fac pe toate intr-o singura noapte, ametita si carand dupa mine o sticla de sampanie si nici nu sunt sigura ca faptul ca imi iesea de minune nu este doar o impresia pe care tin neeaparat sa o pastrez ca sa nu admit ca eram o varza ambulanta care se clatina si vorbea prostii.
L-am un moment dat, ori s-a plictisit, ori s-a gandit sa-mi curme suferinta, cert este ca m-am trezit undeva pe plaja - nici acum nu stiu sigur unde, desi sigur era un loc cam public - suspendata de par si sarutata cu forta - un sarut ce nu avea nicio urma de virginitate apasatoare, naivitate, sau orice as fi crezut eu despre Q. atunci cand nu ar fi trebuit sa cred nimic.
Tin minte ca nu mi-a dat de ales daca vreau sau nu sa merg cu el in cort, dar nu si drumul. Cand am ajuns, jumatatea in care imi imaginam eu ca vom ajunge atunci cand va trebui sa schimbam pozitia era deja ocupata de Anca si T.
Anca e una dintre cele mai bune prietene ale mele - probabil singura - dar nu voi intelege niciodata ce cauta acolo, cu ata O.B-ului iesindu-i din virginitate si jucandu-se de-a "Stiu ce fac!!!" impreuna cu cineva cu care nici macar eu - o experta a alegerilor proaste - n-as fi putut sa ajung - specific - in seara aia.. ! Probabil ca din prietenie si empatie amandoua ne jucam inconstient de-a femeia fatala fara a realiza penibilul sitatiei.
In fine, socul imaginii vizuale adanc si pe veci lipita de retina mea si asa sensibilizata mi-a trezit constiinta la viata din nou si am refuzat sa le ofer intrusilor privitori un spectacol ce realizez acum ca ar fi putut fi ecranizat intr-un film pe care A. n-ar fi avut voie sa-l vada la varsta aceea - dar n-am avut ocazia sa aflu daca ar fi putut sa fie asa. Am impartit cortul, ea intr-o ipostaza poate putin incomoda, iar pentru mine o ipostaza ce-mi amintea vag de inocenta serilor petrecute cu baieti al caror nume le-am uitat de mult, in moduri pe care le-as fi putut numi chiar inocente, inainte de clasa a opta.
Cand in sfarsit au decis sa plece, soare si somnul mi-au reimprospatat fortele constiintei si am refuzat, din nou, fara a-mi da seama ca imi mai ofer inca odata ocazia de a decide sa nu iau o decizie, dar am promis ca ma voi revansa in Bucuresti - am avut grija sa stric si asta.
Probabil va mai trece ceva timp pana ce aceste doua decizii nu ma vor mai agasa. Desi, cu A. consider ca m-am revansat destul, inocenta lui tot cu alta e plecat. La o luna dupa mare l-am vizitat, in micutul lui oras ciudat si bilingv unde nimeni nu se grabeste si orice exclamatie incepe si se termina cu "ioi". A fost dragut si linistit, am petrecut trei nopti acolo, una cu el, una cu prietena ca ne-a facut cunostinta si una cu acea prietena si cu prietenul ei. Din fericire, principiile mele intstabile imi permit sa nu ma simt vinovata pentru noaptea petecuta in trei intr-un hotel ciudat, care inca imi aduce un zambet pe buze de cate ori imi amintesc de ea. In trei am fost de destule ori cat sa-mi permit un Top 5, iar noaptea aceea sigur a castigat un loc in varful clasamentului.
Cu Q. lucrurile stau mult mai diferit. Daca cu A. am cazut amandoi de acord ca intre noi poate oricand sa fie ceva - in ciuda celor 300 de km si a faptului ca trebuie sa evitam discutiile prea putin obscene - cu Q. stiu ca nu vreau sa stiu ca el s-ar putea sa vrea sa nu mai stie nimic de mine - practic, cred ca incapatanare ca ar mai putea fi ceva, desi nu ceva ce sa dureze mai mult de cateva ore si sa implice vreo activitate care nu trebuie savarsita fara a sta intr-o pozitie mai mult sau mai putin orizontala. Ne-am intalnit acum cateva luni intr-un club - lipseau doar marea si nisipul, muzica era aceeasi, iar eu tot ametita si in lumea mea traiam.
Lucrurile probabil stau altfel decat vreau eu sa cred ca ar trebui sa mi le amintesc, asa ca nu ma voi obosi sa povestesc decat concluzia clara pe care sigur am inteles-o la fel amandoi : "Nu cand vrei tu, ci cand vreau eu" - concluzie la care a ajuns singur, dupa ce eu am incercat sa continui ceea ce el a inceput la mare si pe care sunt sigura ca numai el ar putea sa o ia in seama. Din pacate, se pare ca e o persoana mult mai stabila si consecventa decat mine, am incercat sa-l fac sa se razgandeasca, se pare ca nimic nu se intampla cand vreau eu, nici cum vreau eu, nici cand pot eu, iar el pare a nu mai vrea nimic - am mai avut trei ocazii in care as fi putut incerca sa-l fac sa se razgandeasca, pana la urma am ales sa-i dau impresia ca-mi iau jucariile si plec, desi sunt mai mult decat sigura ca e evident pentru el si pentru toata lumea ca jucariile mele tot acolo au ramas.
Capitolul 1
M-am decis sa scriu o carte ! Azi, din toate zilele in care as fi putut alege sa fac ceva greu, ce presupune efort si concentrare. Nu, nu zic ca vreau sa o scriu pe toata incepand de azi, eforul la care ma refeream este acela de a-mi ordona cat de cat ideile, sau macar de a-mi face o schema despe ceea ce mi-ar placea sa impartasesc altor oameni. Avand in vedere ca nu sunt dispusa sa depun chiar atat de mult "efort" am decis sa amestec capitolele si sa le ordonez la sfarsit.
Sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a incepe ceva; niciodata nu termin nimic...
In fine, azi este cea mai putin buna zi pentru a incepe sa fac ceva, imi e rau. Ma uit la soarele de afara, bine ascunsa dupa geamuri si perdele in micul meu univers dezordonat si trist si sufar ca nu sunt anoexica. N-am fost niciodata slaba, nici macar nu m-am apropiat de ceea ce inseamna a fi "slabuta"; nici obeza nu sunt inca, dar imi lipseste vointa.. Sunt genul acela de persoana care ar prefera sa se imbolnaveasca decat sa depuna efort. Psiholoaga mea spune ca e din cauza faptului ca am primit absolut mereu tot ce-am vrut, fara a ma chinui prea mult sau a oferi ceva in schimb, ceea ce este total adevarat. Sunt obisnuita sa primesc totul pe ochi frumosi - si da, am niste ochi foarte frumosi.
Nu exista niciun motiv bun pentru care eu as fi indreptatita sa-mi impartasesc ideile. Sunt persoana aceea care nu foloseste la nimic, decat pentru a fi data drept exemplu prost, foarte prost. Am facut tot ce s-ar fi putut face din ceea ce altii nu ar face niciodata; diferenta este, ca sunt mandra de asta. Am avut chiar si o lista cu lucruri pe care trebuia sa le fac in viata asta, doar pentru ca altii nu le-ar face sau s-ar rusina de ele. Asta are legatura tot cu copilaria mea mult prea liberina, in care nimeni nu a fost in stare sa-mi interzica nimic.
Nu am avut niste parinti dezinteresati, ci doar doi parinti total opusi, care nu au fost in stare niciodata sa ia o decizie impreuna, asa ca am fost lasata mereu sa aleg intre deciziile lor, in majoritatea timpului, fx decizia pe care imi doream sa o primesc. Asta mi-a permis sa fiu un copil foarte ascultator pe jumatate, dar totusi sa nu ascult de nimeni. Uitandu-ma inapoi, nu a fost cea mai buna crestere din lume, dar nu pot sa ma plang.
Universul meu nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla in exteriorul meu - de aici si dragostea mea fata de geamuri si perdele. Sunt introvertita, dar nimeni nu-si da seama; nici eu n-am realizat asta pana de curand. Am si probleme cu somnul din cauza asta, actionez si analizez in acelasi timp, ceea ce imi suprasolicita creierul atat de tare incat in loc de somn, am parte de o stare de veghe - motiv pentru ca in majoritatea timpului prierd legatura cu ceea ce se intampla in jurul meu si nu-mi aud decat explicatiile pentru ceea ce vreau sa cred ca se intampla. N-am spus nimanui asta, sunt mult prea egoista pentru a considera ca cineva ma poate intelege, asa ca ma victimizez si urasc pe acuns toate persoanele care nu se comporta cu mine de parca as fi facuta din sticla si as avea nevoie sa fiu protejata - nu ca as avea nevoie; sunt o persoana foarte puternica, dar am realizat ca daca par micuta si incapabila restul oamenilor tind sa se comformeze nevoilor mele (adaugand aici si puterea ochilor meu frumosi).
Am reusit astfel sa strang unele dintre cele mai amuzante si chiar frumoase - daca lasi judecata cu care ai fost invatat deoparte - amintiri. Aici ar mai fi doua motive: unu, cresterea de care am avut parte mi-a permis sa aleg un sistem de valori foarte flexibil - nu trebuie sa aplic acelasi rationament de doua ori la rand pentru doua situatii identice- si doi, situatiile complicate si incalcite tind sa ma urmareasca - daca stai langa mine nu ai nicio sansa sa patesti ceva ciudat, toate lucrurile care nu trebuie sa se intample mi se intampla mie.
Egoismul meu ma face sa ma simt unica si speciala. Prin faptul ca nu impartasesc nimanui, niciodata,ceea ce gandesc, nu a trebuit niciodata sa compar trairile mele emotionale cu ale altcuiva, asa ca pot considera ca nimeni nu are cum sa mai traiasca ceea ce simt eu - nici macar sa se apropie de ceea ce-mi propun sa asez pe aceste randuri.
Asa ca m-am decis sa scriu o carte din spatele geamurilor si perdelelor ce-mi acopera intelegerea fata de ceea ce se intampla cu adevarat in jurul meu..
Sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a incepe ceva; niciodata nu termin nimic...
In fine, azi este cea mai putin buna zi pentru a incepe sa fac ceva, imi e rau. Ma uit la soarele de afara, bine ascunsa dupa geamuri si perdele in micul meu univers dezordonat si trist si sufar ca nu sunt anoexica. N-am fost niciodata slaba, nici macar nu m-am apropiat de ceea ce inseamna a fi "slabuta"; nici obeza nu sunt inca, dar imi lipseste vointa.. Sunt genul acela de persoana care ar prefera sa se imbolnaveasca decat sa depuna efort. Psiholoaga mea spune ca e din cauza faptului ca am primit absolut mereu tot ce-am vrut, fara a ma chinui prea mult sau a oferi ceva in schimb, ceea ce este total adevarat. Sunt obisnuita sa primesc totul pe ochi frumosi - si da, am niste ochi foarte frumosi.
Nu exista niciun motiv bun pentru care eu as fi indreptatita sa-mi impartasesc ideile. Sunt persoana aceea care nu foloseste la nimic, decat pentru a fi data drept exemplu prost, foarte prost. Am facut tot ce s-ar fi putut face din ceea ce altii nu ar face niciodata; diferenta este, ca sunt mandra de asta. Am avut chiar si o lista cu lucruri pe care trebuia sa le fac in viata asta, doar pentru ca altii nu le-ar face sau s-ar rusina de ele. Asta are legatura tot cu copilaria mea mult prea liberina, in care nimeni nu a fost in stare sa-mi interzica nimic.
Nu am avut niste parinti dezinteresati, ci doar doi parinti total opusi, care nu au fost in stare niciodata sa ia o decizie impreuna, asa ca am fost lasata mereu sa aleg intre deciziile lor, in majoritatea timpului, fx decizia pe care imi doream sa o primesc. Asta mi-a permis sa fiu un copil foarte ascultator pe jumatate, dar totusi sa nu ascult de nimeni. Uitandu-ma inapoi, nu a fost cea mai buna crestere din lume, dar nu pot sa ma plang.
Universul meu nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla in exteriorul meu - de aici si dragostea mea fata de geamuri si perdele. Sunt introvertita, dar nimeni nu-si da seama; nici eu n-am realizat asta pana de curand. Am si probleme cu somnul din cauza asta, actionez si analizez in acelasi timp, ceea ce imi suprasolicita creierul atat de tare incat in loc de somn, am parte de o stare de veghe - motiv pentru ca in majoritatea timpului prierd legatura cu ceea ce se intampla in jurul meu si nu-mi aud decat explicatiile pentru ceea ce vreau sa cred ca se intampla. N-am spus nimanui asta, sunt mult prea egoista pentru a considera ca cineva ma poate intelege, asa ca ma victimizez si urasc pe acuns toate persoanele care nu se comporta cu mine de parca as fi facuta din sticla si as avea nevoie sa fiu protejata - nu ca as avea nevoie; sunt o persoana foarte puternica, dar am realizat ca daca par micuta si incapabila restul oamenilor tind sa se comformeze nevoilor mele (adaugand aici si puterea ochilor meu frumosi).
Am reusit astfel sa strang unele dintre cele mai amuzante si chiar frumoase - daca lasi judecata cu care ai fost invatat deoparte - amintiri. Aici ar mai fi doua motive: unu, cresterea de care am avut parte mi-a permis sa aleg un sistem de valori foarte flexibil - nu trebuie sa aplic acelasi rationament de doua ori la rand pentru doua situatii identice- si doi, situatiile complicate si incalcite tind sa ma urmareasca - daca stai langa mine nu ai nicio sansa sa patesti ceva ciudat, toate lucrurile care nu trebuie sa se intample mi se intampla mie.
Egoismul meu ma face sa ma simt unica si speciala. Prin faptul ca nu impartasesc nimanui, niciodata,ceea ce gandesc, nu a trebuit niciodata sa compar trairile mele emotionale cu ale altcuiva, asa ca pot considera ca nimeni nu are cum sa mai traiasca ceea ce simt eu - nici macar sa se apropie de ceea ce-mi propun sa asez pe aceste randuri.
Asa ca m-am decis sa scriu o carte din spatele geamurilor si perdelelor ce-mi acopera intelegerea fata de ceea ce se intampla cu adevarat in jurul meu..
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)