Capitolul 3. - Numaratoarea inversa si panica

Una din multele calitati ce-mi lipsesc cu desavarsire este atentia. Nu numai ca sunt o persoana destul de neatenta, dar ma si grabesc mereu; n-am rabdare sa duc un lucru pana la capat, nici a dau atentie delatiilor. Mi se intampla des sa nu stiu ce sa fac cu mine - incerc sa fiu atenta si la ce se intampla in capul meu si la ce se intampla in jurul meu. Cele mai stresante momente sunt acelea in care sunt inconjurata de mai multi necunoscuti, panica de a face fata realitatii este atat de mare incat se transforma in atacuri de panica.

Am atacuri de panica de cand ma stiu, doar ca nu le-am observat pana anul trecut - s-au agravat pe parcursul de patru ani de liceu in care singura mea grija a fost sa plec la timp cat sa imi pot cumpara si o cafea pe drumul de 5 minute pe care il aveam de facut de acasa pana in poarta. Acum le am din ce in ce mai des si imi e din ce in ce mai greu sa-mi pot urmari firul gandurilor inapoi la sursa. Practic, ma alarmeaza tot ce nu-mi place si imi plac foarte putine lucruri. 

Singurul mod in care resesc sa ma calmez este sa sar in cealalta extrema - numar. In nu prea putinele momente cand panica ma cuprinde, incep sa numar. Asa am aflat o multime de lucruri total nefolositoare : apartamentul meu masoara 27 de pasi, jaluzelel au fix 40 de bare orizontale, pot face turul parcului din spatele blocului in 231 de secunde. Cand eram mica nu-mi placea sa plec din oras - asta daca nu cumva plecam la mare, iar atunci nu-mi placea sa ma intorc; numaram stalpi de telegraf. Numaram stalpii pana cand ajungeam la destinatie, fara sa fiu atenta unde ma duc. Numar absolut tot ce se poate numara, iar cand galagia e prea mare ce sa numar, imi numar in palma: o atingere corespunde unui numar pe care nu il pot urmari. Orice se poate numara.
Mai nou, stiu tot ce-am de numarat si-am inceput sa numar invers. Incep de la sfarsit pentru a ma verifica : 27 de pasi in casa, 26 de pasi in casa, 25 de pasi in casa...